Alexa Popovici: Primul congres baptist român din America

„În iulie 1913 s-au întâlnit la Cincinati, Ohio, L.A. Gredys, Rista Igrișan și Teodor Selegean din Indianapolis. Toți trei au căzut de acord să formeze o organizație reprezentativă și, prin scrisori, bisericile au fost invitate la Cincinati pe 30 august și 1 septembrie 1913. Aceasta a fost prima convenție sau cel dintâi congres baptist român din America. La întrunire, Teodor Selegean a fost președinte de zi, iar L.A. Gladys, secretar de zi. Toate bisericile au acceptat înființarea „Asociației Baptiste Române”, cu scopul de cooperare a bisericilor naptiste române din America în predicarea Evangheliei. La întrunirea de întemeiere a Asociației au prezenți reprezentanți ai bisericilor din Akron, Ohio, Anderson, Indiana, Cleveland, Cincinati și Dayton din statul Ohio, Detroit din statul Michigan, Gary, Indianapolis din statul Indiana și Martins Ferry, Ohio. În total, nouă biserici din trei state. ca delegați au fost 17 persoane. Conducerea era aleasă cu un mandat de un an, așa că Asociația urma să aibă asemenea convenții în fiecare an. Primii conducători aleși au fost: Rista C. Igrișan, L.A. Gradys, secretar și Mihai Neag, casier.” (p. 255-256)

Istoria baptiștilor din România 1865-1989 – Alexa Popovici, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s